Donald Trump, iritat de decizia de a coborî drapelele SUA în bernă în ziua învestirii sale / Reacția Casei Albe

Preşedintele ales Donald Trump s-a plâns vineri că în timpul învestirii sale din 20 ianuarie, drapelele americane vor fi în continuare coborâte în bernă în onoarea regretatului preşedinte Jimmy Carter, care a murit la sfârşitul anului trecut, relatează Reuters, citat de news.ro.

Preşedintele Joe Biden a ordonat ca drapelele să fie coborâte în bernă timp de 30 de zile din ziua morţii lui Carter, pe 29 decembrie, aşa cum se obişnuieşte atunci când moare un preşedinte american.

Trump, care a anunţat că intenţionează să participe la slujba de comemorare a lui Carter la Washington, pe 9 ianuarie, s-a opus vineri, într-o postare pe Truth Social, ca drapelele să rămână în poziţia de doliu în timpul ceremoniei sale de învestire.

„Democraţii sunt cu toţii „ameţiţi” de faptul că magnificul nostru drapel american ar putea fi la „jumătate de catarg” în timpul inaugurării mele”, a declarat Trump. „Ei cred că este atât de grozav…

Citește articolul integral

Recente

Un român s-a năpustit asupra altarului din Bazilica Sf. Petru

Un bărbat s-a urcat pe altarul Mărturisirii sub baldachinul lui Bernini și l-a distrus. Acesta a avariat șase sfeșnice, iar bărbatul a fost reținut de...

Prințul Harry este “sub papucul” lui Meghan Markle

Trump a afirmat că Prințul Harry este „sub papucul” lui Meghan Markle Președinte american, Donald Trump a declarat că nu intenționează să-l expulzeze pe Prințul...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.