Am putea opta pentru calea ușoară, alegând să ne alăturăm corului populiștilor

Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în ultimul mesaj din acest an, că „2024 nu a fost un an ușor, dimpotrivă – a fost un an plin de provocări”. „Un an în care de fiecare dată când credeam că am mai rezolvat o problemă apărea alta, la fel de gravă și la fel de urgentă”, scrie Ciolacu pe Facebook.

„Vă mărturisesc acum, în ultimele ore ale acestui an, că am încercat să fac tot ce mi-a stat în putință pentru a pune lucrurile în ordine. Un singur gând a stat în fața fiecărei decizii luate: să-mi respect promisiunile făcute vouă, celor care mi-ați acordat încrederea și să fac lucrurile cum trebuie.

Împreună, am avut câteva reușite mari, iar cea mai mare a fost că – în sfârșit! – ni s-a făcut dreptate și de de la miezul nopții putem circula liber, pe orice cale, în spațiul Schengen. Știu că nu am reușit de fiecare dată să mulțumesc pe toată lumea. Știu că pe mulți dintre voi v-am dezamăgit. Am ales însă…

Citește articolul integral

Recente

Călătorind în China prin intermediul filmelor

Evenimentul de schimburi „Călătorind în China cu filmele chinezeşti”, organizat de Administraţia de Film din China şi China Media Group (CMG), a avut loc...

Organizația Trump alocă 1,5 miliarde de dolari pentru un nou club de golf în Vietnam

Premierul Vietnamului și fiul președintelui american Donald Trump, Eric, au organizat miercuri o ceremonie de inaugurare a unui proiect rezidențial de lux în valoare...

Early Game investeşte 1,2 milioane de euro în startup-ul Servo AI – 21.05.2025

Early Game Ventures anunţă o nouă investiţie de tip seed în Servo AI, un startup aflat la intersecţia dintre computer vision şi inteligenţa artificială...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.