Farsă democratică pe repede-nainte

 

  Într-o zi, ne-am prefăcut că le învîrtim pe toate.  Am mimat că aplicăm procedurile de formare a noului parlament, că negociem și alcătuim majorități, că alegem șefii celor două Camere, că desemnăm  viitorii miniștri, că-i audiem, că aflăm premierul, că-l votăm, că proeuropenii semnează un protocol de colaborare, că depun jurămîntul în fața președintelui și că-și fixează un candidat comun pentru alegerile prezidențiale, deschizînd un al capitol de ridicol politic intitulat „Crin Antonescu redivivus!”

Am demonstrat lumii și, mai ales, aliaților că putem reface Vechiul Testament și istoria Europei în 24 de ore și sărim înaintea americanilor. Program artistic, nu alta! Roboți să fi fost și tot nu le-ar fi ieșit un asemenea montaj politico-patriotico-european. Ne-am  jucat de-a  reconstrucția instituțională și am lansat un guvern care arată diferit de celălalt doar pe la turul pantalonilor și pe la subsuori….

Citește articolul integral

Recente

Barcelona pregătește terenul pentru o posibilă revenire a lui Grimaldo, în cazul plecării lui Gerard Martín

Barcelona ar putea interveni pe piața transferurilor în această vară pentru a-și consolida flancul stâng al apărării, dacă tânărul Gerard Martín va părăsi clubul....

Ucraina solicită Occidentului să intensifice presiunea pentru a încheia războiul în 2025, în timp ce Rusia impune condiții pentru pace

Ucraina doreşte să pună capăt războiului cu Rusia ''în acest an'', dar Occidentul trebuie să-şi sporească ''presiunea economică şi militară'' asupra Moscovei, întrucât cu...

Maspex pregăteşte preluarea Purcari: ASF dă undă verde anunţului preliminar – 12.06.2025

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat anunţul preliminar legat de oferta publică de preluare voluntară a societăţii Purcari Wineries iniţiată de societatea Maspex...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.