
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o serie de avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de ninsori abundente, viscol şi vânt puternic în mai mult de jumătate din ţară, inclusiv în zonele montane, valabile până miercuri dimineaţa.
Conform prognozei de specialitate, în perioada 23 decembrie, ora 20:00 – 25 decembrie, ora 10:00, va fi în vigoare un Cod portocaliu de ninsoare abundentă, depunere de zăpadă şi viscol puternic la altitudini de peste 1.700 de metri în Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Orientali.
„În Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Orientali, la altitudini de peste 1.700 de metri, va ninge abundent şi se va depune strat nou de zăpadă local consistent. Cantităţile de apă acumulate vor fi de 30 – 50 litri/mp. Vântul va sufla tare, cu rafale de peste 90 – 110 km/h, va fi viscol puternic, iar zăpada troienită, condiţii în care vizibilitatea va scădea sub 50 de metri”, avertizează…