Daniela Moise (gds.ro)
Parlamentul Coreei de Sud a votat sâmbătă, cu majoritatea necesară, pentru punerea sub acuzare a preşedintelui Yoon Suk Yeol din cauza încercării sale de a impune legea marţială la începutul acestei luni, transmite News.ro.
Rezoluţia care va duce la suspendarea sa din funcţie a întrunit 204 voturi favorabile, în condiţiile în care era necesară o majoritate de 200 de voturi, anunţă agenţia sud-coreeană Yonhap. 85 de voturi au fost împotrivă.
Decizia lui Yoon de a impune legea marţială, asupra căreia a revenit peste câteva ore, a aruncat ţara într-o criză constituţională, în timp ce soldaţii s-au ciocnit cu protestatarii pe străzile capitalei Seul.
Starea de urgenţă a durat doar şase ore, deoarece parlamentul a votat pentru blocarea decretului. Ulterior, preşedintele şi-a cerut scuze şi a supravieţuit unui prim vot de punere sub acuzare după ce membrii…