
În incendiul catedralei Notre-Dame de Paris, din 15 aprilie 2019, săgeata catedralei s-a prăbuşit. Ca un os din trupul credinţei, şi odata cu ea, o parte din fiinţa Franţei. Notre-Dame este o capodoperă spirituală a umanităţii, un loc comun de pelerinaj şi reculegere, purtător de ideal pacifist, cel care se împotriveşte conştiinţelor malefice ale războaielor. Este mai mult insa,este un simbol a ceea ce înseamnă o naţiune. Şi chiar în aceste vremuri tulburi în Franţa, ca şi în toată lumea, respectul Franţei pentru identitatea şi istoria sa a avut forţa să o reclădească pentru a o reda umanităţii mai frumoasă şi mai puternică prin simbolul renaşterii. Renaşterea ei reprezintă transcendenţa prin credinţă, care ne ajută să avem o altă întelegere şi percepere a vieţii şi a respectului faţă de Dumnezeu şi condiţia umană.
Porţile Casei noastre comune s-au deschis pentru renaştere; credinţa întăreşte omul, uneşte…