Încercarea din primăvară pentru o ordonare a calendarului electoral, percepută ca un joc dominat doar la satisfacerea unor calcule înguste de partid, a provocat prima mare fisură în coaliția de guvernare, PSD și PNL acuzându-se reciproc de lipsă de corectitudine. Hârjoana pe mize mici, pentru pasarea răspunderii în confuzia creată – „tu ai mințit, ba tu ai mințit” – a devenit ceartă, apoi păruială cu înjurături. Stabilitatea s-a dus pe apa sâmbetei, runda electorală de toamnă a devenit un război care nu are învingători, ci doar mari învinși. Combatanții cu obiective prezidențiale au căzut sub scut, pierzându-și pozițiile de lideri imediat după primul tur, alegerile generând o stare de incertitudine care se tranșează nu prin vot, ci la Curtea Constituțională și CSAT. Unii consideră că intrarea în joc a acestor instituții înseamnă un atac la democrație, dar uită că ele sunt chemate prin mecanismul constituțional și…