Eurodeputaţii cer Consiliului JAI să aprobe aderarea României şi Bulgariei


Membrii Parlamentului European, reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, au cerut marţi seară, într-o dezbatere, o decizie favorabilă a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 12-13 decembrie privind aderarea deplină a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen şi au reamintit că cele două ţări îndeplinesc de mulţi ani condiţiile tehnice necesare.

”După ani lungi de negociere, după ce în 2011 au fost îndeplinite criteriile, după abordarea progresivă, în sfârşit, România şi Bulgaria vor deveni membre ale spaţiului Schengen. Decizia trebuie să fie aprobată de Consiliu, nu putem accepta niciun fel de alt rezultat. Va fi nevoie de putere, de capacitate şi de flexibilitate. Însă a sosit momentul să fim la înălţime pentru o strategie de securitate internă a UE demnă de acest nume. Este momentul pentru mai multă Europă, nu pentru mai puţină”, a declarat eurodeputata Lena Dupont, în numele grupului PPE.

Potrivit…

Citește articolul integral

Recente

Fermierii din Germania se tem de faliment din cauza costurilor de forță de muncă

Cheltuielile cu forța de muncă ajung să reprezinte între...

Festivalul Internațional al Zmeielor, în China

https://www.youtube.com/watch?v=z-agqnz5LMs Cel de-al 42-lea Festival Internațional al Zmeielor din China...

Salvamont din Bran intervine pentru salvarea a doi turiști italieni blocați într-un perete în Munții Bucegi

Salvamontiştii din Bran, judeţul Braşov, intervin, duminică noapte, pentru...

Fără armistițiu din a doua zi de Paști

Cu câteva ore înainte de expirarea încetării focului în...

Președintele Putin și primarul Moscovei la slujba de Paște condusă de patriarhul Kirill

Ținând în mână o lumânare roșie aprinsă și îmbrăcat...

Fermierii din Germania se tem de faliment din cauza costurilor de forță de muncă

Cheltuielile cu forța de muncă ajung să reprezinte între 30% și 60% din totalul costurilor de producție, iar fermierii se tem de faliment Fermierii din...

Festivalul Internațional al Zmeielor, în China

https://www.youtube.com/watch?v=z-agqnz5LMs Cel de-al 42-lea Festival Internațional al Zmeielor din China a început, sâmbătă în Weifang, provincia Shandong, scrie China Daily.  Evenimentul a atras 257 de echipe din...

Salvamont din Bran intervine pentru salvarea a doi turiști italieni blocați într-un perete în Munții Bucegi

Salvamontiştii din Bran, judeţul Braşov, intervin, duminică noapte, pentru recuperarea a doi turişti italieni blocaţi într-un perete, în Munţii Bucegi, informează Dispeceratul Naţional Salvamont....

Un fruct comun din supermarket ar putea reduce colesterolul: Ce spun specialiștii

Totuși, anumite alimente au efecte benefice asupra nivelului de colesterol. Potrivit nutriționistei Eli Brecher, un fruct banal, prezent pe rafturile...

Fără armistițiu din a doua zi de Paști

Cu câteva ore înainte de expirarea încetării focului în Ucraina, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că ‘nu s-au dat alte...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.