Erste Grup are o ţintă de preţ de 6,65 lei pentru acţiunea MedLife, cu aproape 8% peste cotaţia acţiunii de ieri din a doua parte a sesiunii bursiere, de 6,17 lei, cu recomandarea de „Acumulare”, după cum reiese din ultimul raport de analiză semnat de Caius Râpanu, publicat pe portalul BVB Research Hub” target=”_blank”>.
„Ne menţinem recomandarea de «Acumulare» pentru MedLife, modificând marginal preţul ţintă, la 6,65 lei/acţiune, pe fondul celor mai recente cifre publicate de companie cu privire la evoluţia numărului de unităţi şi a tarifelor medii”, se arată în document.
În raportul din luna octombrie, Erste dădea un preţ ţintă de 6,44 lei pentru acţiunea MedLife, în următoarele douăsprezece luni.
„Principiile de bază ale tezei noastre investiţionale rămân neschimbate şi au de-a face, în principal, cu extinderea amprentei companiei într-un univers încă fragmentat dar într-un proces de consolidare, în vreme ce societatea îşi…