Meciul a fost acordat naționalei noastre cu 3-0, scor cu care România câștigă grupa și promovarea în Liga B cu maximum de puncte. Federația din Kosovo nu este însă de acord cu decizia Comisiei de Disciplină și atacă hotărârea la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). Mai nou, și Suedia se declară încurcată de atribuirea victoriei naționalei noastre cu 3-0.
Cum era de așteptat, România a avut câștig de cauză la Comisia de Disciplină a UEFA și a câștigat meciul de pe Arena Națională cu Kosovo cu 3-0 la „masa verde” pentru că oaspeții au părăsit terenul și nu au revenit nici după 70 de minute de insistențe ale arbitrului. Motivul a fost că o parte din public a scandat „Serbia, Serbia”.
Victorie, însă și o amendă de 128.000 de euro
Pe lângă victorie, România s-a ales și cu o amendă din partea UEFA ce însumează 128.000 de euro: 50.000 de euro pentru comportamentul rasist sau discriminatoriu al suporterilor, 30.000 de…