Rafael Nadal se retrage din meciurile de simplu ale Cupei Davis? ‘Vreau să contribui în orice mod pot, fie că înseamnă să joc sau nu’

Rafael Nadal a declarat că ar putea renunţa la meciurile de simplu din faza finală a Cupei Davis de săptămâna viitoare de la Malaga (Spania) şi să se limiteze la dublu, dacă acest lucru ar spori şansele Spaniei la titlu, în ultimul său turneu ca jucător profesionist, conform nes.ro.

Nadal îşi va încheia cariera strălucită de peste douăzeci de ani la finalul prestigioasei competiţii pe echipe. Cu toate acestea, el este conştient că nu a mai jucat un meci de simplu de când a pierdut în faţa lui Novak Djokovici în turul al doilea al Jocurilor Olimpice de la Paris.

Afectat în ultimele două sezoane de o accidentare la şold şi de o serie de alte probleme fizice, Nadal, în vârstă de 38 de ani, a declarat că va da totul la Malaga, dar că este pregătit şi să fie rezervă „Voi încerca să mă pregătesc cât mai bine pentru a fi disponibil şi apoi voi vedea ce decide căpitanul (David Ferrer)”, a declarat Nadal sâmbătă într-un interviu…

Citește articolul integral

Recente

Călătorind în China prin intermediul filmelor

Evenimentul de schimburi „Călătorind în China cu filmele chinezeşti”, organizat de Administraţia de Film din China şi China Media Group (CMG), a avut loc...

Organizația Trump alocă 1,5 miliarde de dolari pentru un nou club de golf în Vietnam

Premierul Vietnamului și fiul președintelui american Donald Trump, Eric, au organizat miercuri o ceremonie de inaugurare a unui proiect rezidențial de lux în valoare...

Early Game investeşte 1,2 milioane de euro în startup-ul Servo AI – 21.05.2025

Early Game Ventures anunţă o nouă investiţie de tip seed în Servo AI, un startup aflat la intersecţia dintre computer vision şi inteligenţa artificială...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.