PSD încearcă desecretizarea cheltuielilor statului în interesul personal al președintelui Iohannis

Grupurile parlamentare ale PSD din Camera Deputaţilor şi din Senat au solicitat, marţi, Birourilor Permanente Reunite ale celor două Camere să introducă, pe ordinea de zi, un proiect de Hotărâre a Parlamentului pentru înfiinţarea unei comisii comune de anchetă cu privire la cheltuielile efectuate de Administraţia Prezidenţială şi de alte instituţii ale statului în interesul personal al Preşedintelui României Klaus Iohannis.

Social-democraţii, transmite News.ro, vor să ştie cât a costat transportul de lux/escalele la Sibiu, cazarea în condiţii premium cu ocazia deplasărilor interne şi externe, vacanţele de schi, ⁠terenurile de golf de la Vila Lac 3, dar şi modernizările şi alte investiţii realizate Vilei de la Neptun.

Cererea nu a fost supusă la vot, însă, cel mai probabil, acest pas urmează să fie făcut săptămâna aceasta. (articol integral: cursdeguvernare.ro)

Recente

Barcelona pregătește terenul pentru o posibilă revenire a lui Grimaldo, în cazul plecării lui Gerard Martín

Barcelona ar putea interveni pe piața transferurilor în această vară pentru a-și consolida flancul stâng al apărării, dacă tânărul Gerard Martín va părăsi clubul....

Ucraina solicită Occidentului să intensifice presiunea pentru a încheia războiul în 2025, în timp ce Rusia impune condiții pentru pace

Ucraina doreşte să pună capăt războiului cu Rusia ''în acest an'', dar Occidentul trebuie să-şi sporească ''presiunea economică şi militară'' asupra Moscovei, întrucât cu...

Maspex pregăteşte preluarea Purcari: ASF dă undă verde anunţului preliminar – 12.06.2025

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat anunţul preliminar legat de oferta publică de preluare voluntară a societăţii Purcari Wineries iniţiată de societatea Maspex...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.