Începuturile spionajului se confundă cu cele ale istoriei universale, pe care a însoţit-o permanent atât în ce priveşte evenimentele majore, cât şi „viaţa de fiecare zi”, astfel încât multe dintre întrebările şi răspunsurile trecutului se împletesc intim cu cele ale prezentului şi, probabil, ale viitorului. Tocmai de aceea, în volumul „Războiul din umbră: Spionajul și fascinația Puterii” (autor Bogdan A. Păpădie) se arată cum istoria universală a spionajului stârneşte nu numai curiozitatea omului contemporan, ci şi nevoia acestuia de a-şi explica unele dintre nedumeririle şi enigmele, mistificările şi miturile cu care se confruntă, răspunzând necesităţii de a prevedea pericolele şi erorile care ne mai ameninţă.
*
Un alt episod antic, ce confirmă valoarea metodelor de dezinformare și manipulare, s-a petrecut în sec. al III-lea, atunci când oastea cartagineză condusă de Hannon s-a trezit pe neașteptate în fața revoltei celor 4.000 de mercenari gali. Aceștia, nemulțumiți de restanțele repetate în primirea soldelor, au amenințat cu trecerea de partea trupelor romane. Excluzând o pedeapsă a galilor, ce ar fi condus cu siguranță la o revoltă cu efecte greu previzibile, Hannon a aplicat o strălucită tactică de dezinformare. Acesta a trimis un „informator” în tabăra romană, care a „dezvăluit” locul în care cartaginezii vor face aprovizionarea cu furaje pentru miile de cai ai cavaleriei. În același timp, după ce a dus o susținută muncă de lămurire pentru a liniștii spiritele, Hannon i-a timis pe gali exact în locul arătat romanilor de „informator”. Căzând în capcana întinsă de romani, trupele galilor au fost nimicite, astfel că problema generalului cartaginez a fost rezolvată de chiar dușmanii săi romani. Împotriva celor care puteau deveni chiar aliații lor în lupta Cartaginei!
O altă acțiune celebră îl are în prim-planul său pe generalul roman Ventidiu. Fiind informat că în tabăra romană se află și un spion al parților, vestitul conducător al trupelor Romei a lansat zvonul conform căruia cel mai tare se teme de un atac al parților dinspre câmpie, acolo unde legionarii romani cu greu ar putea face față renumitei cavalerii a Imperiului Part. Aflat în așteptarea întăririlor, Ventidiu avea nevoie de timp pentru a putea pregăti cum se cuvine apărarea împotiva atacului part. Înșelați de dezinformarea venită din tabăra romană, parții au preferat drumul din câmpie (cel mai lung), în dauna celui din munți. În acest fel, Ventidiu a avut suficient timp să primească trupele trimise în ajutorul său, contraofensiva pregătită de romani luându-i prin surprindere pe parți și conducând în cele din urmă la înfrângerea acestora.
*
Pe parcursul a mai multor secole, în Roma Antică se dezvoltă un veritabil cult al spionajului, culegerea de informații fiind transformată în… artă! O veritabilă „modă”, dacă ținem cont de faptul că fiecare aristocrat roman avea spionii săi, încercând să fie la curent în permanență cu situația din Senat. Ulterior, aceste veritabile rețele de spionaj vor fi preluate și organizate la nivel central, misiunea acestora fiind să servească doar interesele imperiului.
Primul serviciu secret oficial a fost constituit dintr-un corp de ofițeri ce aveau ca misiune aprovizionarea cu grâne, așa-numiții „frumentarii”, de care scriam și anterior, în timpul împăratului Domitian, sau după alte ipoteze, Hadrian.
O importanță deosebită rețelelor informative a acordat-o Octavian Augustus, cunoscut anterior drept Octavian(us), care s-a proclamat ca primul Împărat al Romei. Deși a păstrat forma de stat a Republicii Romane, patronând cu succes vastele sale rețele informative, Octavian(us) a condus ca un dictator pentru mai mult de 40 de ani. Bine informat, a știut ce decizii să ia pentru a pune capăt unui secol de războaie civile și a aduce o mult așteptată eră de pace, prosperitate și măreție imperială. Este cunoscut de istorici cu titlul de Augustus, pe care l-a luat în anul 27 î.e.n., fiind în același timp considerat „părintele” serviciului poștal roman, implementând din secolul I î.Hr. un serviciu de poștă și mesagerie numit „cursus publicus”.
Prin această mutare s-a fluidizat sistemul de transport al informațiilor și s-a asigurat securitatea împăratului și stabilitatea statului. În următoarele decenii, împărații romani au oferit atribuții de curierat, dar și de spionaj extern, unor membri din garda personală, numiți „speculatores” (observatori). Prin puterea căpătată, aceștia s-au transformat în timp într-o veritabilă „poliție politică”, misiunile lor variind de la anihilarea și asasinarea adversarilor politici și până la persecuția creștinilor. Mai mult, prin colaborarea cu celelalte forțe coercitive, aceștia au primit acceptul de a face inclusiv arestări în toate provinciile Imperiului.
Diocletian, realizând amploarea abuzurilor săvârșite de „frumentarii”, a ordonat o vastă reformă a structurilor de informații, înlocuindu-i pe aceștia cu așa-numiții „agentes in rebus”, civili cu statut de funcționari publici. Noul serviciu era demilitarizat și avea o autonomie mai mare decât cel precedent.
Ca o concluzie, urmărind evoluția culegerii de informații în Egiptul Antic, Babilon, Numidia, Cartagina, Imperiile Persan, Part și cel Fenician, romanii au preluat de la alte civilizații cu care au intrat în contact și au perfecționat aceste tehnici de obținere a superiorității informaționale. Însă folosirea lor necorespunzătoare a avut efecte inverse decât cele scontate, astfel că, în mod ironic, cu toată reputația lor de constructori de imperii, romanii nu au fost niciodată la fel de buni în supravegherea dușmanilor, precum au fost în spionarea lor reciprocă. (va urma)(foto: facts.net)
