Semnal de alarmă! Elevii români din Ucraina, lăsați fără dreptul de a comunica în limba română în pauzele de la școală

Elevii români din Ucraina riscă să piardă dreptul de a comunica în limba română în pauzele dintre ore, potrivit unui proiect de lege propus de Kiev, avertizează, într-un editorial pentru Agenția BucPress, Anatol Popescu, președinte fondator al Asociației „Basarabia”.

O propunere de modificare legislativă din Ucraina este susceptibilă de a le fura elevilor vorbitori nativi de limbă română posibilitatea de a se juca și comunica între ei în limba maternă, în pauzele dintre ore, prin instituirea așa-zisului „mediu educațional ucrainofon” și readucerea limbilor minorităților naționale – inclusiv a limbii române- la stadiul de „limbă de bucătărie”, din perioada sovietică, notează Anatol Popescu.

Potrivit acestuia, proiectul vine în contextul sprijinului activ, continuu și neîntrerupt pe care Ucraina l-a primit de la România în ultimii 3 ani.

„Ucraina nici azi, după aproape 3 ani de fază activă a războiului ruso-ucrainean și totodată de sprijin activ, continuu și neîntrerupt al României și Republicii Moldova în lupta cu ocupantul rus, nu încetează să implementeze politici de deznaționalizare și asimilare în masă a comunităților istorice, autohtone românești, de pe teritoriul său. Culmea ipocriziei este că statul ucrainean continuă și perpetuează împotriva propriilor cetățeni politicile de deznaționalizare și de asimilare ale dușmanului său acerb – politici și practici ale imperialismului secular rus, cu care se duce azi o luptă pe viață și pe moarte, luptă în care și-au pierdut viețile inclusiv sute de cetățeni ucraineni de naționalitate română”, explică Anatol Popescu. (articol integral: rostonline.ro)

Recente

Casa Albă confirmă un armistițiu limitat în Ucraina

Președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin,...

Georgia, meci din Liga Națiunilor, arbitrat de Radu Petrescu

Arbitrul român Radu Petrescu va oficia partida dintre Armenia...

Ştiri Radio Ujgorod (seara) – 18 martie

La microfon, Angelica Dan         Citește articolul...

Mehmet Topal revine la echipă

Petrolul Ploieşti a anunţat, marţi, că a ajuns la...

Şantierul Naval Orşova vrea să distribuie aproape tot profitul anului trecut ca dividende – 18.03.2025

Consiliul de Administraţie al Şantierului Naval Orşova a convocat...

Casa Albă confirmă un armistițiu limitat în Ucraina

Președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin, au convenit marți, într-o convorbire telefonică, asupra unui armistițiu limitat în războiul din Ucraina, respectiv...

Georgia, meci din Liga Națiunilor, arbitrat de Radu Petrescu

Arbitrul român Radu Petrescu va oficia partida dintre Armenia și Georgia, din play-off-ul Ligii Națiunilor, conform anunțului făcut de Federația Română de Fotbal. Radu...

Ştiri Radio Ujgorod (seara) – 18 martie

La microfon, Angelica Dan         Citește articolul pe rador.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.