Nizar Baraka, ministrul marocan al apelor, a dezvăluit în aceste zilele, imediat după producerea dezastrului din Valencia, că Marocul a efectuat 70 de operațiuni de însămînțare a norilor în 2024, mai mult decît triplu față de anul trecut, ca parte a eforturilor sale de combatere a crizei secetei. Aceste operațiuni au fost efectuate folosind atât metode aeriene, cât și terestre în regiuni specifice ale țării.
Vorbind în Camera Consilierilor, Baraka a subliniat că Marocul este printre puținele țări din lume care posedă capacitatea de a efectua operațiuni de „ploaie artificială” și are o experiență vastă în acest domeniu. De asemenea, el a remarcat că Marocul a contribuit la transferul acestei tehnologii către mai multe țări africane. Ministrul a explicat, conform Morocco World News, că însămînțarea norilor este un proces complex și costisitor, implementat în prezent în zone limitate din Maroc, cum ar fi provinciile Azilal, El Hajeb și Beni Mellal.
Operațiunile de însămînțare a norilor nu au fost responsabile pentru inundațiile recente, mai susține guvernul marocan. (articol integral: activenews.ro)