Începuturile spionajului se confundă cu cele ale istoriei universale, pe care a însoţit-o permanent atât în ce priveşte evenimentele majore, cât şi „viaţa de fiecare zi”, astfel încât multe dintre întrebările şi răspunsurile trecutului se împletesc intim cu cele ale prezentului şi, probabil, ale viitorului. Tocmai de aceea, în volumul „Războiul din umbră: Spionajul și fascinația Puterii” (autor Bogdan A. Păpădie) se arată cum istoria universală a spionajului stârneşte nu numai curiozitatea omului contemporan, ci şi nevoia acestuia de a-şi explica unele dintre nedumeririle şi enigmele, mistificările şi miturile cu care se confruntă, răspunzând necesităţii de a prevedea pericolele şi erorile care ne mai ameninţă.
*
Alexandru cel Mare, cunoscut și sub numele de Alexandru Macedon (Alexandru al III-lea al Macedoniei sau Alexandros III Philippou Makedonon, rege al Macedoniei), a fost unul dintre primii mari strategi și conducători militari din istorie ce a înțeles, pe propria piele, valoarea indiscutabilă a spionajului.
Fiind lipsit de aportul unui serviciu de informații organizat, Alexandru a fost la un pas să piardă campania din India. Neștiind că armata indiană folosește elefanți în timpul luptelor, acesta a reușit cu greu să învingă determinarea dușmanului. Învățând din această greșeală, ce putea să-i fie fatală, regele macedonean și-a înființat ulterior un detașament de spioni. Aceștia aveau sarcina de a informa despre mișcările trupelor inamice, despre modul de organizare și dotarea acestora, despre tacticile și pregătirea lor.
Mai mult, spionii lui Alexandru cel Mare au învățat destul de repede arta manipulării și dezinformării, precum și modul în care pot afla informații vitale nu numai despre inamic, dar și despre starea de spirit din propria tabără.
Astfel, în anul 334 î.e.n., atunci când armata macedoneană se afla în plină campanie împotriva Imperiului Persan, Alexandru a aflat despre nemulțumirile proprilor soldați. În încercarea de a descoperii cauzele acestora, regele macedonean a ridicat restricția corespondenței. Când curierii au plecat cu scrisorile ostașilor către rudele acestora, Alexandru a ordonat arestarea curierilor și studierea întregii corespondențe. În acest fel s-au putut afla nu numai cauzele ce au generat nemulțumirile militarilor, dar și numele celor care conspirau împotriva regelui. Ulterior, înlăturând totalitatea „neajunsurilor” ce afectau starea de spirit a trupelor, Alexandru cel Mare a putut să-și ducă până la capăt campania victorioasă împotriva lui Darius. (va urma)(foto: turismistoric.ro)
