Real Madrid a fost învinsă în El Clasico de Barcelona cu 4-0

Barcelona s-a impus fără drept de apel în fața lui Real Madrid, chiar pe Bernabeu, scor 4-0, în primul El Clasico din acest sezon. La pauză a fost 0-0, dar catalanii s-au dezlănțuit în partea secundă. Lewandowski a deschis scorul în minutul 54, după o pasă excelentă a lui Casado, iar polonezul a făcut dubla două minute mai târziu, reluând imparabil cu capul, după o centrare a lui Balde, potrivit Eurosport.

Scorul a luat proporții în minutul 77, când Lamine Yamal a făcut 3-0 pentru Barcelona și a devenit cel mai tânăr fotbalist care a marcat în El Clasico, după un contra-atac școală, la care pasa decisivă i-a aparținut lui Raphinhna. Brazilianul a marcat și el, în minutul 84, cu un „sombrero” superb peste Lunin, stabilind scorul final.

Barcelona a obținut astfel o victorie mare, care confirmă startul foarte bun de sezon, dar și faptul că Real Madrid este într-o perioadă mult mai rea decât au arătat-o rezultatele de până acum. Prin…

Citește articolul integral

Recente

Barcelona pregătește terenul pentru o posibilă revenire a lui Grimaldo, în cazul plecării lui Gerard Martín

Barcelona ar putea interveni pe piața transferurilor în această vară pentru a-și consolida flancul stâng al apărării, dacă tânărul Gerard Martín va părăsi clubul....

Ucraina solicită Occidentului să intensifice presiunea pentru a încheia războiul în 2025, în timp ce Rusia impune condiții pentru pace

Ucraina doreşte să pună capăt războiului cu Rusia ''în acest an'', dar Occidentul trebuie să-şi sporească ''presiunea economică şi militară'' asupra Moscovei, întrucât cu...

Maspex pregăteşte preluarea Purcari: ASF dă undă verde anunţului preliminar – 12.06.2025

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat anunţul preliminar legat de oferta publică de preluare voluntară a societăţii Purcari Wineries iniţiată de societatea Maspex...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.