Constellations Brands Inc. a raportat rezultate mixte pentru al doilea trimestru fiscal, însă compania americană este taxată de investitori, care nu s-au arătat mulţumiţi de rezultate, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.
Constellation Brands este implicată în producţia, comercializarea şi distribuţia de bere, vin şi băuturi spirtoase. Compania a fost fondată de Marvin Sands în 1945 şi are sediul central în Rochester, New York. Compania vinde preponderent în SUA, circa 97,9% din veniturile sale venind din această regiune. Alte regiuni în care Constellation Brands îşi desfăşoară activitatea sunt Canada şi Noua Zeelandă.
Managementul companiei este reprezentat de către William Newlands, atât în funcţia de CEO, cât şi ca membru în consiliul de administraţie, cu o experienţă bogată de management. Printre funcţiile sale anterioare se numără rolul de preşedinte la Beam Spirits, Beam Wine Estates, Allied Domecq…