Misiunea pompierilor români în Grecia a fost suspendată

Misiunea pompierilor români în Grecia a fost anulată, deoarece autoritățile elene au declarat că incendiile sunt acum sub control.

 

„În această dimineață (miercuri dimineață – n.r.), Direcția Generală de Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar – DG ECHO a Comisiei Europene a transmis un mesaj țărilor care s-au mobilizat pentru a oferi sprijin în limitarea incendiilor de pădure din Grecia, inclusiv României, având în vedere că incendiile au o evoluție controlată. Prin urmare, ajutorul suplimentar nu mai este necesar, iar omologii eleni au exprimat recunoștința pentru mobilizarea rapidă, promptitudinea și solidaritatea demonstrată de echipajele din România în îndeplinirea misiunilor de protecție a comunităților din țara gazdă”, a informat IGSU.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență, convocat de premierul Marcel Ciolacu, a decis marți ca România să ofere asistență Greciei prin trimiterea unui modul format din 50 de pompieri, echipați cu tehnică specializată pentru stingerea incendiilor de pădure.

Autoritățile au declarat marți că echipele de salvare ale IGSU se vor deplasa terestru spre Grecia „în cel mai scurt timp”.



Sursa

Recente

Nuclearelectrica propune alocarea a jumătate din profitul anului trecut ca dividende – 18.03.2025

Acţionarii Nuclearelectrica (SNN) sunt convocaţi la adunarea de bilanţ,...

Casa Albă confirmă un armistițiu limitat în Ucraina

Președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin,...

Georgia, meci din Liga Națiunilor, arbitrat de Radu Petrescu

Arbitrul român Radu Petrescu va oficia partida dintre Armenia...

Ştiri Radio Ujgorod (seara) – 18 martie

La microfon, Angelica Dan         Citește articolul...

Lovitură pentru România! Statul român a pierdut un proces semnificativ la ICSID, legat de o investiție cu giganți bancari europeni

Statul român a suferit o nouă înfrângere juridică la Tribunalul Internațional de Arbitraj de la Washington (ICSID), pierzând un proces intentat în 2020 de...

Nuclearelectrica propune alocarea a jumătate din profitul anului trecut ca dividende – 18.03.2025

Acţionarii Nuclearelectrica (SNN) sunt convocaţi la adunarea de bilanţ, pe 24 aprilie, cu propunerea alocării sumei de 815,2 milioane de lei ca dividende, conform...

Donald Trump le cere într-un videoclip imigranţilor ilegali „să se autodeporteze” înainte de a fi arestaţi

În plus, Trump îi invită pe imigranţii fără acte să folosească o aplicaţie lansată recent de Departamentul Securităţii Interne (DHS),...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.