Miniştrii Apărării din Estonia, Letonia şi Lituania, alături de un oficial de rang înalt al Ministerului polonez al Apărării, au decis vineri să solicite Uniunii Europene (UE) fonduri pentru întărirea apărării granițelor în fața amenințărilor hibride și convenționale, conform EFE, a relatat Agerpres.
Laurynas Kasciunas, ministrul Apărării din Lituania, Hanno Pevkur, ministrul din Estonia, Andris Spruds, ministrul din Letonia, împreună cu subsecretarul de stat al Ministerului polonez al Apărării, Stanislaw Wziatek, s-au întâlnit la Daugavpils, în estul Letoniei, unde au vizitat și un post de frontieră ce face parte din linia comună de apărare agreată de cele trei state baltice.
„Ne dorim o implicare mai mare a UE în întărirea teritoriului estic al Uniunii și în asigurarea securității. Granițele de est ale Uniunii sunt, la rândul lor, granițele de est ale flancului NATO,” a declarat Laurynas Kasciunas într-un comunicat al guvernului lituanian.
„Atenția politică a NATO și a UE trebuie să se concentreze pe un plan de întărire a liniei de apărare, care să includă măsuri concrete și finanțare adecvată,” a mai adăugat acesta.
Ministerul lituanian al Apărării a subliniat că cei patru oficiali prezenți la Daugavpils au convenit că Estonia, Letonia, Lituania și Polonia reprezintă avangarda frontierelor externe estice ale NATO și ale UE, protejându-se împotriva amenințărilor hibride și convenționale. Din acest motiv, aceste țări consideră vitală o cooperare strânsă în cadrul acestor organizații.
„Obiectivul nostru este să transmitem împreună importanța colectivă a acestei inițiative și să utilizăm instrumentele NATO și UE pentru a spori aceste capacități,” a afirmat ministrul lituanian.
Jurnaliștii letoni au publicat fotografii cu oficialii celor patru țări în timp ce inspectau obstacole de oțel antitanc la un punct de frontieră de la granița letonă cu Belarus.