Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă a cerut Moscovei informații despre moldoveanul reținut de FSB

Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă a transmis către Ministerul rus al Afacerilor Externe o notă în care a cerut informații despre cetățeanul moldovean care se pretinde că ar fi agent al serviciilor speciale ucrainene și care a fost reținut în orașul Kerci din Crimeea de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), conform stiripesurse.md.

„Dacă se va confirma că este vorba despre un cetățean al Republicii Moldova, în conformitate cu legislația internațională, reprezentanța noastră diplomatică îi va oferi toată asistența consulară necesarăˮ, a precizat Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău, transmite IPN.

Potrivit Agenției Ria Novosti, care citează FSB, cetățeanul Republicii Moldova, născut în 1992, a fost anterior condamnat pentru furt pe teritoriul Ucrainei. În aprilie 2024, bărbatul, prin intermediul internetului,  a cooperat cu un reprezentant al serviciilor speciale ucrainene, la instrucțiunile căruia colecta și expedia fotografii și materiale video cu privire la amplasarea tehnicii militare ale Federației Ruse și a pozițiilor de apărare aeriană, precum și cu obiectele de infrastructură de transport și energetică ale Crimeii.



Sursa

Recente

Atac cu spray lacrimogen într-un magazin Lidl

Astăzi, 13 februarie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au activat Planul Roșu în urma unui apel în care...

Cifra de afaceri a Grupului Orange a fost de 1,416 miliarde de euro în 2024 – 13.02.2025

Grupul Orange anunţă astăzi rezultatele financiare ale anului 2024, disponibile la 31 decembrie, potrivit unui comunicat emis redacţiei. În 2024 cifra de afaceri a...

4 zodii vor avea succes în primăvara 2025

Taur Primăvara aceasta aduce stabilitate și oportunități profesionale. Venus, planeta care îi guvernează, le deschide uși importante în carieră. Fie că...

Fierbere mare la Oil Terminal SA

Federația Sindicatelor Libere din Chimie și Petrochimie a notificat Guvernul privind declanșarea grevei la nivelul societății comerciale Oil Terminal SA, pe fondul nemulțumirilor generate...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.